Alternative content






Aventura in Ungaria

Essex Angling Leisure ofera pescarilor romani posibilitatea de a face partide de pescuit la crap pe o splendida balastiera din Ungaria, la preturi avantajoase. Essex Angling Leisure este o companie britanica de prestigiu, care organizeaza vacante de pescuit in toata lumea. Directorul companiei este Chris Woodrow, cunoscut pescar de competitie si ziarist.

Descriere
Lacul se numeste Baly, este situat la 80 km de Budapesta, dateaza din 1971 si are o intindere de 35 de hectare. Exista noua vaduri bine delimitate, fiecare putand primi cel mult doi pescari, o parte dintre vaduri fiind asezate pe pontoane mobile si spatioase. Este un Cassien in miniatura, cu adancimi de pana la 33 de metri si apa foarte limpede, alimentata de izvoare. Relieful subacvatic abunda in structuri, cu copaci scufundati, gropi, pante, praguri, platouri. Echipamentul va trebui sa fie robust. Ca si la Cassien, crapii prospera pe baza unui meniu compus in buna parte din scoici si raci.

Capturi
Pana acum, presiunea pescarilor a fost mica, balastiera fiind rar pescuita, dar niciodata in regim comercial, prin urmare nu tot fondul piscicol este cunoscut. A fost populata in mai si august 2005 cu 15 crapi intre 20 si 25 kilograme. Cel mai mare crap inregistrat recent este un exemplar de 26,4 kilograme. Balastiera contine si somn de talie mare.

Reguli
Regulile sunt simple: pescuit non stop in sistem catch & release. Sunt permise patru lansete. Se poate folosi barca pentru nadire, plantarea monturilor si scoaterea pestelui. Sunt acceptate firele textile, ca linie principala sau inaintas, si este posibila tinerea pestilor prinsi in saci de crap, in vederea fotografierii. Carligele fara spin sunt obligatorii. Nu exista restrictii cu privire la nada. Pelete, semintele si boliesurile se pot cumpara la fata locului.

Oferta
Costul unei saptamani de pescuit este de 400 de euro de persoana.
Se asigura transportul de la aeroportul din Budapesta pentru cei ce sosesc cu avionul, doua mese pe zi (mic dejun si cina, servite pe vad), barca si motor. Contra cost, se pot inchiria corturi, paturi si saltele de receptie. Exista toalete si dusuri. Echipamentul poate fi depozitat in mici cabane din lemn, care se gasesc pe majoritatea vadurilor, dar cabanele se pot folosi la fel de bine ca spatiu de cazare pentru cei nu vor sa stea la cort, fiind suficient de confortabile pentru doi pescari. Administratorul este englez, ca atare mancarea si mai ales bautura si mai ales berea rece sunt disponile in orice moment.
Zona este rurala, linistita si sigura, iar perimetrul lacului, imprejmuit cu gard.

Essex Angling accepta rezervari din momentul publicarii acestui anunt (atentie, rezervarile din Romania au un pret preferential, sensibil mai mic decat cel din Anglia). Primele partide vor beneficia de participarea lui Chris Woodrow, ca ghid. O colectie de imagini ale lacului se gaseste pe site-ul , Essex Angling

In Romania, pentru rezervari si detalii Vlad Pavlovici.


Noutati la TotalFishing - Anac ...

2|40
Noutati la TotalFishing - Anaconda
Acum in stoc la TotalFishing produsele renumitului producator german Sanger, la preturi de promotie de iarna !!! Anaconda, gama specializata pentru pescuitul la crap. Anaconda UniCat, gama specializata pentru pescuitul la ...
citeste ->  

Vino in primul supermarket de ...

3|40
Vino in primul supermarket de pescuit din Romania !
Vino la TotalFishing sa vezi primul supermarket de pescuit din Romania. Un magazin de peste 350mp, in care poti sa pui mana si sa compari peste 10.000 de produse expuse de la cei mai importanti producatori de articole de pescuit din lume. Cel mai mare magazin acum intr-o noua organizare, vezi ...
citeste ->  

Arhiva Articole